Profunzime Vs Superficialitate

Am observat că e în firea omului să nu scormonească prea adânc, când găseşte ceva, aparent fără însemnătate. Şi eu fac greşeala asta. Apoi dacă ceea ce văd îmi place, insist şi sap mai departe. Dar nu imediat.
M-am hotărât să scot de la naftalină unele însemnări mai vechi.

OMUL – PROFUNZIME VS. SUPERFICIALITATE.

Ce sunt profunzimea şi superficialitatea ? Noţiuni incerte ? Poate… De ce cred că merită să ţinem seama de ele când evaluam un om sau un eveniment anume ? Pentru că în primul rând ne evaluam pe noi înşine, raportându-ne constant la cei din jurul nostru, la modele reale sau imaginare, la valori, la tot şi toate, în trecut, prezent şi viitor. Un fel de cod nescris în cartea bunelor maniere.

Uneori, determinaţi de un eveniment la care participăm sau nu, avem tendinţa de a spune despre cineva cu admiraţie: “Iată un om profund !” Sau cu indignare: “Vai ce superficial e !”. Cine stabileşte raportul între cele două noţiuni şi care sunt criteriile de apreciere ? Oare cât de subiectivi suntem ? De ce mă interesează dacă un om este profund sau superficial ? Pentru că eu văd viaţa unui om, ca un drum de la inferior la superior, de la puţin la mult, de la superficialitate la profunzime.

Am fost interesat să ştiu de unde am plecat şi unde vreau să ajung. M-a interesat dacă acum douăzeci de ani am fost mai prost decât acum zece, şi dacă am şanse să ajung mai deştept şi când. Trebuie să mă raportez la ceva, nu pot trăi ca trestia, orientându-mi paşii după cum bate vântul şi cine tipă mai tare după ce l-am călcat pe bătături. E părerea mea dar, se pare, general neacceptata.

După părerea mea, profunzimea şi superficialitatea sunt trăsături relative. Graniţa dintre cele două este extrem de volatilă şi depinde de vârstă, educaţie, experienţă, conjuncturi etc.

De-a lungul vremii, s-a întâmplat să întâlnesc fel şi fel de oameni. Cu ei am împărţit şi bune şi rele. Oameni care au trăit războiul şi au salvat de la moarte camarazi de arme, dar şi unii care au supravieţuit ascunzându-se, şi mai apoi, arogându-şi fapte măreţe, s-au folosit de acestea pentru a specula oportunităţi. Am întâlnit oameni care au luptat pentru o idee până la sacrificiu, fără să-i intereseze vreo recunoaştere ulterioară. Oameni care îşi ţin cuvântul dat până la capăt, dar şi unii care, în funcţie de conjunctură, se îmbolnăvesc subit de amnezie. Am întâlnit oameni pentru care puterea constă în lucruri scumpe şi etalate spre invidia celor din jur, dar şi oameni a căror putere sta în ştiinţă şi modestie. Am cunoscut oameni care se pun pe sine înaintea celorlalţi, dar şi unii care se considera inferiori, nu au păreri proprii, de regulă şi le însuşesc pe ale celor din jur, iar atunci când nu au repere, se simt vulnerabili şi acţionează haotic şi stupid. Am văzut oameni care plâng (se căiesc) când greşesc, suferind conştient pentru gravitatea faptei lor, dar şi oameni care, abordând o naivitate juvenilă, persista în greşeala lor, făcându-şi rău lor sau altora cu o seninătate de admirat. Am întâlnit oameni, care prin putere înţeleg să profite de slăbiciunea celorlalţi, să speculeze orice oportunitate, fără a ţine seama de consecinţe, pe criteriul: “Peste prosti, trebuie să treci cu indiferenţă”, pentru care “mâine” este o noţiune incertă şi n-au auzit de La Fontaine vreodată. Dar sunt şi alţii care spun: “Nu ! Înainte de a profita şi specula, trebuie să te gândeşti la consecinţele faptelor tale”.

Faptele unui om profund se bazează pe valori morale şi materiale, dobândite în timp prin educaţie. În popor se cheamă bun simţ. Un om profund ştie ce, cum şi când ! El este conectat în permanenţă la mediu, la informaţie, nu în sensul de asimilare necondiţionată, ci de procesare a ei. Are păreri proprii şi îşi asumă responsabilităţi. Se bazează întotdeauna pe cunoaştere şi analiza, şi chiar dacă cere părerea celor din jur, în final, decizia îi aparţine. Un om profund anticipează evenimente şi acţionează premeditat. Conştient de valoarea sa interioară, nu pune preţ pe lucruri trecătoare, de faţadă, ci caută să-şi etaleze punctele forte, materializându-le în obiective ample, complexe şi de durată. În general, îl distingi de grup, iese în evidenţă voit, îi place să fie original, uneori nonconformist. Este caracterizat de stabilitate emoţională sau materială. Viaţa sa este dominată de echilibru, cu amplitudini mici, şi se înscrie pe un trend constant ascendent.

În contradicţie, un om superficial ezită, pentru că nu are un fundament informaţional şi educaţional solid. Acţionează din instinct, iar faptele sale, lipsite de coerentă, determina rezultate la fel de imprevizibile. Unui astfel de individ îi va fi în permanenţă teamă de neprevăzut. Teamă să izvorăşte din necunoaştere, din incapacitatea de a analiza, de a cuprinde sau anticipa un posibil eveniment sau o succesiune de evenimente, determinante pentru sine şi anturaj. Un asemenea individ se va baza întotdeauna pe cei din jur. Este în permanenţă căutare de modele, idoli, repere intelectuale pentru acţiunile sale. Are nevoie de confirmare şi recunoaştere. Izolarea îl deprima. Nu are păreri proprii, pentru că nu are suportul informaţional necesar, iar deciziile sale îi aparţin de forma şi nu în esenţă. Acest gen de individ, în sinea sa conştient de handicapul intelectual, va căuta să compenseze prin lucruri şi gesturi de suprafaţă, zgomotoase, atrăgătoare, impresionante. Odată pătruns acest ambalaj, această iluzie, slăbiciunea să devine evidenta. Marea calitate a acestuia este tenacitatea. Tenacitatea izvorâtă din teamă. Teama îl face să fie conectat în permanenţă la mediu, la societate, dar nu în sensul procesării informaţiei, ci a copierii şi specularii. El nu inventează sau creează, ci copiază. Nu investeşte ci preia. Azi îl vezi îmbrăcat în roşu, mâine în verde, pentru că a văzut pe cineva îmbrăcat la fel. Originalitatea este o noţiune abstractă. Viaţa lui este caracterizată de instabilitate, cu oscilaţii ample, treceri bruşte de la pozitiv la negativ, determinate în general de acţiuni pripite, de multe ori în baza unor informaţii prinse din zbor. Un om superficial, contrar angoasei permanente, risca. Conştient că singurul mod în care poate câştiga, progresa, este norocul, îl vedem în ipostaze de păgubit ori de milionar şi cel mai des, de jucător la LOTO.

Dacă stăm să analizăm fiecare gen în parte, observăm ceva extrem de interesant. Fiecare individ, atât cel profund, cât şi cel superficial, are calităţi şi defecte, determinate pentru sine într-un anumit context socio-economic. Ca şi în povestea celor trei purceluşi, observăm un mod specific de a privi lumea, viaţa în esenţă. Unii oameni nu sunt interesaţi să “construiască” ceva durabil, pentru că o anumită conjuntura, economică în special, nu le permite aşa ceva, iar superficialitatea reprezintă un fel de adaptare. [Cu familia nu poţi fi superficial. Dar e altă poveste.] Alţi oameni în schimb, prin natura educaţiei, dobândite sau perpetuate prin tradiţie, sunt făcuţi să construiască temeinic pe termen lung. Cei profunzi construiesc durabil, cei superficiali, nu !

INDIVIDUL ŞI SOCIETATEA.

Voi încerca să privesc în context mai larg şi să leg individul de societate şi de valorile ei perpetue. Într-o societate dezvoltată, aşezată pe baze economice stabile, ierarhizata în funcţie de pregătire şi competenţă, indivizii profunzi supravieţuiesc mult mai bine decât cei superficiali. În contradicţie, într-o societate pur speculativă, conjuncturala, superficialii sunt în mediul lor. Societatea speculativă nu permite timp de gândire, de acumulare; trebuie să profiţi de moment.
O societate dezvoltată, se bazează pe o economie solidă, infrastructura industrială complexă, competentă, tradiţie, trăsături nespecifice uneia speculative. O asemenea socitate se construieşte în sute de ani şi se bazează pe acumulare. În general, societăţile speculative sunt specifice ţărilor subdezvoltate.
… Şi puţină Antropologie. La baza sa, omul este o fiinţă speculativă. Întotdeauna a căutat scurtătură, drumul uşor, efortul puţin, rodul uşor de cules. O cale dificilă, presărată cu efort fizic şi intelectual, a fost întotdeauna ocolită, atât timp cât a existat varianta uşoară. Am spus “la baza”, ca să nu folosesc termenul “primitiv”. După zeci de mii de ani, este de presupus că omul a evoluat. A devenit capabil să gândească, să analizeze informaţia, să anticipeze evenimente şi să acţioneze ca atare. Sunt convins că mulţi veţi zâmbi la viziunea mediului în care trăim, în care vedem oameni acţionând instinctual) Un individ acţionează instinctual, în momentul în care nu mai are repere. Sau reperele sunt extrem de sumare şi bine ascunse în subconştient. Asemeni unui animal încolţit, el se apăra. Dar şi asta este altă poveste.

În rândurile anterioare am încercat să delimitez profunzimea de superficialitate. Am încercat să definesc două tipologii de oameni şi legătura lor cu societatea. Ei bine, acum voi scutura puţin pomul şi voi spune: toţi oamenii sunt în acelaşi timp şi profunzi, dar şi superficiali.
Dacă la nivel macro, superficialiatea şi profunzimea sunt trăsături determinante, benefice sau nocive pentru dezvoltarea societăţii, şi fac diferenţa între bogăţie şi sărăcie, la nivel individual, ele sunt absolut normale, fiind parte a procesului de învăţare.
Drumul unui om în scurta sa existenţă, este presărat cu evenimente, situaţii, în care este pus să ia decizii în baza unor informaţii anterior dobândite. Deciziile sale pot fi corecte sau greşite, dacă în urma lor cineva are de suferit sau nu. Cred că aceasta este definiţia răului şi binelui. Însăşi evoluţia, procesul de învăţare se bazează pe acest tandem: corect/greşit, profunzime/superficialitate. Omul are două metode de a învăţa: din greşelile altora (observaţie sau lectura) sau din cele proprii. Prin urmare, toţi facem greşeli din care învăţăm, şi nu ne oprim niciodată. Deci profunzimea şi superficialitatea sunt atât de interparunse, încât este foarte greu să le delimităm. Ele fac parte dintr-un proces amplu, evolutiv, care cuprinde nu numai existenţa unui individ, ci prin interconectare, se răsfrânge asupra celor din jur, pe o scară nelimitată. Viaţa, în esenţa ei, reprezintă drumul de la superficialitate la profunzime, de la necunoaştere la cunoaştere, de la rău la bine. Şi că ceaţa să fie şi mai densă, pot spune că procesul capătă nuanţe istorice prin legătura cu generaţiile anterioare şi rolul acestora în transmiterea învăţăturilor şi normelor etice şi estetice.
Şi apoi, cine şi în bază a ce, spune despre un om că este profund sau superficial, puternic sau slab ? Sunt convins că majoritatea celor care au citit rândurile anterioare, şi-au spus: “Eu sunt profund !”. Şi au perfectă dreptate atâta timp cât nu se raportează la cineva mai profund decât ei. După părerea mea, profunzimea şi superficialitatea sunt trăsături conjuncturale şi relative, dar de care merită să ţinem seama. Ele reprezintă un fel de raportare la cei din jurul nostru, la modele reale sau imaginare, la valori, la tot şi toate, în trecut, prezent şi viitor. Un fel de cod nescris în cartea bunelor maniere.
În concluzie, trebuie să ne adaptăm timpurilor în care trăim, şi în puţinul timp rămas, să ne pregătim pentru timpurile care vor veni.

Profunzime vs. Superficialitate, cred că totul stă în percepţia asupra vieţii: sunt oameni care se încăpăţânează să vadă numai forma, pt că nu au intrat în contact cu alte nivele mai profunde, de a căror existenţă nu ştiu nimic, iar alţii care au reuşit să le perceapă;
Sunt oameni care simt nevoia imperioasa de a (se) realiză material, de a construi, de a crea, de a avea un impact asupra lumii, oameni care se hrănesc cu percepţia altora despre ei însuşi;
Alţi oameni însă duc o existenţă vizibilă care nu epatează prin nimic, mai pasivă şi aparent mai lipsită de evenimente; sunt mai introspectivi, contemplativi, nemotivaţi a se implica în mersul societăţii, de cele mai multe ori le este greu să se adapteze acestei lumi, considerând că nu este un semn de sănătate mentală adaptarea la o societate profund bolnavă, se doresc şi sunt mai retraşi, în general îşi doresc independenţa financiară, căutându-şi o meserie care le aduce un venit convenabil sau propriul business… alţii din aceeaşi catagorie se retrag la periferia societăţii, recurgând la droguri unii, pt că realitatea lor este prea greu de îndurat, alţii prefera zonele mai puţin populate, sau alţii se simt atraşi de viaţa spirituală sau religioasă;
Aceştia aparent sunt rupţi de societate, în valorile căreia nu se regăsesc deloc, însă viaţa lor interioară este bogată şi constructivă, dinamica lor este interioară, iar mişcarea este spre micşorarea formei, sunt permanent preocupaţi de propria evoluţie, participând activ la crearea conştiinţei, sunt oameni senzoriali, capabili a şi controla energiile şi a le direcţiona în scopul dorit
Cred că ei influenţează lumea la un nivel mult mai profund decât nivelul vizibil/superficial, menţinând frecvenţă şi căutând armonizarea cu universul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s