Manipulari

Zilele astea m-au năpădit o grămadă de întrebări electorale. Să mă duc să votez, sau nu ? Cu cine să votez ? De ce să votez ? Şi altele asemenea. M-am tot gândit şi răzgândit şi am ajuns la următoarele concluzii.
În primul rând, exceptând neliniştea indusă de massmedia, consider că România este în cel mai mare rahat de până acum. Aşa cum îl simt eu, seamănă intru-catva cu cel premergător „revoluţiei” din ’89.
Am trăit pe viu evenimentele din ’89 şi multe din fenomenele şi vorbele aruncate atunci le-am regăsit azi. Să vă dau un exemplu, ultimele cuvinte ale lui Ceauşescu, la mitingul din 22, au fost: „Femeilor gravide le mai dau 25 lei”. Da, acestea au fost ultimele cuvinte, după care s-au dezlănţuit huiduielile.
Aceeaşi vorbă am auzit-o acum, atât din gura lui Boc, cât şi a lui Băsescu, adresată pensionarilor şi profesorilor. Şi aceleaşi huiduieli.
Atunci am fost prost pentru că n-am ştiut multe. Nici acum nu-s cu mult mai deştept, dar am ceva în plus. Pe lângă urechi şi ochi, Dumnezeu mi-a mai dat minte, cu care să gândesc şi văd ce alţii nu văd.
Azi văd aceeaşi disperare cu care unii se agaţa de putere, invocând uneltiri ascunse, similar cu paranoia. Văd aceeaşi tristeţe pe chipuri, exceptând desigur chipurile celor ocoliţi de evenimente şi care privesc stradă de la etaje îmbrăcate în sticlă.
Dar aş vrea să las stradă şi să mă concentrez pe ce nu se vede.

Am spus că ce se întâmplă azi seamănă cu ce-a fost acum douăzeci de ani. La nivel regional şi mai ales geopolitic, Băsescu nu mai este dorit. Când a „plecat la luptă” în urmă cu cinci ani, a avut toată susţinerea, atât din partea UŞA şi Rusiei, cât şi din partea greilor din UE. I s-a mai dat o şansă la referendum.
Am să vă întreb, câţi din voi mai credeţi că ce se întâmplă în România este rezultatul numai şi numai a voinţei poporului român ? Dacă mai sunt care cred, am să le spun că au o mare doză de naivitate.
Să vă mai dau câteva similitudini. Ceauşescu, cu un an înainte, a fost sfătuit de Gorbaciov şi Regan să se retragă în linişte. N-a făcut-o, trâmbiţând până în ultimul moment că puterile imperialiste doresc să-l dea jos. Şi l-au dat… de tot.
Băsescu a fost în mod discret sfătuit să se retragă. Acum trei zile americanii i-au transmis foarte clar: „Te-am susţinut cinci ani, în care ai promis că mişti ceva, şi n-ai făcut nimic. Noi avem nevoie de linişte, nu de scandal.”. Credeţi că Klaus Iohannis a fost visat peste noapte de Antonescu şi Geoana ? Nu cumva au fost sunaţi de A. Merkel ? Ultimul mesaj a fost transmis de FMI, când au spus că dezgheţarea ultimei transe depinde de rezultatul alegerilor. Bou să fii, să nu înţelegi că în lumea asta bancherii fac regulile. Gata,… finito,… pa ! Îţi faci bagajelu’ şi pleci cu laurii pe frunte, sau dacă nu vrei, în scânduri.
Şi să vă mai spun de ce bou. Spre binele lui o spun. În momentul de faţă el are două alternative: ori să se retragă, ori să fie dat jos cu forţa. Aduceţi-vă aminte de ’89 şi veţi înţelege ce spun.

Acum mă întreb, ce avem nevoie în momentul ăsta ? De o nouă revoluţie, sau de linişte, să mişcăm în al douăzecilea ceas ţara asta ? Credeţi că mă mai doare undeva dacă Băsescu a fost bun sau rău ? Sau că în loc să facă miting cu sindicaliştii de la metrou, când a fost grevă, el era cu cooperativă „Alaiul” undeva prin ţară ? Sau în loc să vină şi să spună: „Măi fraţilor, buba e neagră, haideţi să ne apucăm de treabă !”, pe el îl durea de maşinaţiuni de culise cu Boc, Udrea şi alţi acoliţi ?
Nu mă mai dor toate astea, pentru că în momentul ăsta mă doare mai mult de mine.

Până când clasa politică din România nu se va maturiza, avem nevoie de o schimbare permanentă a celor care ne conduc.
Iar cel mai mult şi mai mult, duminică, NU avem voie să fim indiferenţi. Gândiţi-vă la ce s-ar putea întâmpla în cazul unei destabilizări generale. Amintiţi-vă doar ce spunea Kelemen Hunor deunăzi despre autonomia administrativă a regiunilor secuieşti. Şi mai amintiţi-vă pe ce fond politic au avut loc evenimentele din ’90 de la Tg. Mureş.
Gândiţi-vă că România s-ar putea să fie în pericol. N-am înţeles niciodată de ce unora le place să manipuleze. Cred că unul din motive este acela că sunt geamăn, şi e scris în zodie că gemenii sunt în marea lor majoritate sinceri. Adică spun cam tot ce au în cap, fără să-şi facă probleme că au spus mai mult sau mai puţin decât trebuia, sau ca celălalt a înţeles mai multe decât au vrut ei să spună. Da, să ştiţi că unul din motivele pentru care gemenii intra în conflict, este acela că celălalt înţelege cu totul altceva. Dar să revin la manipulări; în mod special la cele negative.
De ce apelează unii la tertipuri când vor să obţină ceva ? Din două motive. Unul ar fi acela că nu pot obţine ceva, decât pentru un preţ mai mare. Şi al doilea, pur şi simplu din obişnuinţă. S-au obişnuit să obţină gratis şi nu se mai pot dezvăţa.
Ştim bine ca lumea se învârte în jurul a doua liţe motive: banul şi sentimentul. Deşi nu au nicio legătură unul cu altul, în socitatea în care trăim ele sunt inseparabile. Mulţi din semenii noştri considera atât de firesca aceasta inseparabilitate, încât şi-au clădit toată existenţa pe mixul dintre cele două. Ba mai mult, acţiunile lor se bazează pe folositea uneia pentru a o obţine pe cealaltă.
Am citit de multe ori prin tabloide următoarea ştire: „Vedeta X s-a căsătorit cu un prosper om de afaceri”. E drept că în ultima vreme, din cauza crizei, acest gen de anunţuri s-au cam rărit. Dacă aş fi mai puţin cârcotaş, sau aş fi aterizat de curând, aş vedea în aceste anunţuri finalizarea unor frumoase poveşti de dragoste.
Unde e manipularea ? E inutil să vă spun, pentru că chiar m-aţi considera extraterestru.
Cât de firesc poate fi să condiţionezi iubirea de material ? Sunt convins că mulţi îmi vor spune indignaţi: „Cum, unde ai văzut tu condiţionare ? Oamenii iubesc şi atât !”. Într-o oarecare măsură, cred că au dreptate. Oamenii iubesc o grămadă de aspecte, după măsura fiecăruia. Important e să se potrivesca măsurile.
Cele mai amuzante manipulări sunt cele din familie. Sunt amuzante pentru că îi cunoaştem pe protagonişti. Brusc, o atitudine de indiferenţă în trecut, se schimbă într-una de maxim interes. „Vai dragă, de când nu ne-am văzut… ! Ce mai faci ? Ce rău îmi pare…”. Aceste schimbări de atitudine apar la o împărţeală de moştenire sau când au nevoie de vreo pilă.
Un manipulator investeşte timp şi resurse. Şi bineînţeles îşi fixează un termen; dincolo de care investiţia nu mai e rentabilă. În general, cu cât resursele alocate sunt mai substanţiale, timpul este mai scurt. Un manipulator prost se va demasca în momentul în care, intrând în criză de timp, va plusa. Adică va forţa nota, aducând în sprijinul manipulării argumente penibile şi se va folosi de momente cu însemnătate emoţională puternică. Uneori îşi va ieşi din fire, enervat ca lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum a vrut.
Manipulatorul are întotdeauna un punct slab; uneori vizibil, alteori bine ascuns. Strategia devine evidenta, în momentul în care acel punct slab începe să iasă la iveală. De regula este aruncat pe masa de joc în ultimul moment.
Manipulatorul apelează la emoţii şi sentimente. Studiază atent orice i-ar putea fi de folos.

Cei manipulaţi comit o greşeală fundamentală, şi anume aceea că sunt sinceri. Nativ, ei nu concep că există oameni care se pot folosi de tertipuri ca să obţină ceva şi cred în sinceritatea afişata. Aşa ajung să se detainuie şi să „plângă pe umărul celuilalt”, fără să realizeze că „îşi poftesc duşmanul în casă”.
De-alungul anilor, am observat un aspect interesant. În general, fiecare om îşi croieşte propriul drum, în care acumulează informaţie şi experienţa. Rar o să vedeţi pe cineva care a muncit din greu să construiască ceva, bazându-se pe propria minte şi profesie, să manipuleze. Acesta are principii, manipulatorul, nu ! Nu discut despre manipularea profesională, specifică relaţiilor de business. Mă refer numai la cea personală, bazată pe sentiment. Manipularea se învaţa că orice altceva. Să devii un bun manipulator e nevoie de ani de studiu şi practică, şi începi, de regulă, în fragedă tinereţe. Adică atunci când îţi alegi drumul greu sau uşor.
Şi mai e ceva, pe manipulatori îi întâlneşti alături de personalităţi puternice. Am să fac o parabolă. Pe un manipulator n-ai să-l vezi cărându-şi cu spatele sacii de cartofi. El se va aşeza lângă ei, şi va aştepta pe cineva dispus să-i care, dacă se poate gratis. Eventual să-i dea şi bani pentru onoarea de a-i fi cărat.

Manipularea e nativă, adică înscrisă în patternul uman. Am mai spus-o, omul e o fiinţă speculativă. Va cauta intotdeuna calea uşoară. Cel mai elocvent exemplu sunt copiii. Deşi nu ştiu cum, o fac. Copiii manipulează aproape inconştient. Iar părinţii se lasa manipulaţi. Fără să realizeze, aceştia dăruiesc copilului o „armă” redutabilă.
Copiii manipulează, pentru că atunci când sunt mici nu au posibilitatea să obţină altfel ceea ce-şi doresc. Nu ajung la raftul cu dulciuri, nu pot să-şi cumpere jucării şi altele asemeni. Nu pot ei, dar în schimb pot cei mari. Iar cei mari sunt extrem de sensibili la lacrimi sau zâmbete.
Anii trec, şi uite-aşa, într-o zi, cei mari se trezesc cu: „Dă-mi sau plec de-acasă !”, sau mai rău.

Puţini adulţi realizează că modul cel mai eficient de a preveni acest deznodământ este indiferentă disimulată. Un copil trebuie să înveţe să obţină prin puterea sa, nu a celorlalţi. Iar singura putere pe care o are un copil este mintea.

V-aţi întrebat vreodată de ce oamenii frumoşi manipulează mai des ? Deşi e evident, n-am să mă refer doar la pitzipoancele ahtiate după „oameni de afaceri”. În general oamenii frumoşi sunt încurajaţi din fragedă tinereţe să manipuleze. Poate nu în mod direct, dar în mod sigur, faptul că sunt avantajaţi de fizic, le deschide o perspectivă interesantă în efortul de a obţine unele avantaje. Este doar o părere desprinsă din observaţie, nu o regulă generală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s