Încrederea În Oameni

Încrederea în oameni. O temă interesantă, descoperită întâmplător. V-aţi imaginat că încrederea sta la baza tuturor relaţiilor pe care le avem cu oameni, mai mult sau mai puţin apropiaţi ? De fapt, încrederea ne face să ne apropiem mai mult, şi tot ea să ne depărtăm pentru totdeauna. Dacă stau şi mă gândesc bine, în jurul încrederii se învârt o grămadă de fapte şi trăsături, cum ar fi: trădarea, înşelăciunea, cinstea, minciună, devotamentul, sacrificiul, fidelitatea şi lista poate continua la nesfârşit. Încrederea reprezintă suportul pe care se construieşte relaţia noastră cu cei din jur. Încrederea se câştigă greu şi se pierde repede.
Încrederea este un sentiment. Este sentimentul de linişte, de siguranţă pe care îl avem alături de oameni, de tovarăşul de drum cu care te încumeţi să pleci departe, de prietenul lângă care dormi, lângă consoarta căruia îi încredinţezi viaţa.
Am avut ocazia să stau la poveşti cu oameni, pentru care încrederea e că vremea de afară – schimbătoare. Adică, acum e soare, voie bună, explozie de încredere, apoi brusc se înnorează şi plouă cu grindină şi vorbe. Apoi iar iese soarele. Nu zâmbiţi, că aşa e ! Dacă eşti om cu minte, te retragi liniştit sub umbrelă adusă de acasă şi asişti amuzat la dezlănţuirea fenomenelor meteo-colerice. Dar tot rămâi cu gândul că s-a întâmplat ceva straniu şi peste puterea ta de înţelegere.
Oare ce sentimente poţi avea faţă de aceşti oameni ? De apropiere, de depărtare, de confuzie, de dispreţ, de dragoste (maso)…
Ştiindu-mă sensibil la fenomene spontane, m-am tot întrebat ce poate face că încrederea să dureze ? Adică să dormi liniştit şi să te gândeşti la alte lucruri importante, decât să-ţi priveşti tot timpul spatele.

Încrederea se construieşte cu argumente. Dar ce sunt argumentele ? După mine, argumentele încrederi sunt faptele oamenilor din jurul nostru. Argumentele nu se cumpără de la magazin, ci se adună în timp. Cred că mintea noastră, raţiunea, ar trebui să se seteze pe adunat argumente. Nu de alta, dar e păcat să zbori din floare în floare, fără să clădeşti nimic durabil. Sau poate că e doar punctul meu de vedere, în care văd o legătură strânsă între încredere şi durabilitate.

Mi să întâmplat să asist neputincios cum alţii aruncă la gunoi saci cu argumente.
Să vă dau un exemplu destul de relativ. Mi s-a întâmplat să observ de la distanţă o relaţie între doi parteneri de viaţă. Ştiţi cum e, ceva de durată produce legături strânse, mai ales când împarţi sentimente şi altele. Apoi într-o zi, unul din ei a început să-i arunce celuilalt: „Nesimţitule, toată viaţa m-ai înşelat, ai vrut să…, ai profitat de mine… etc.”. Ca spectator, am rămas mut. De ce ? Pentru că îl cunoşteam destul de bine pe cel acuzat. Nu m-am băgat în conflict, însă când s-a liniştit cât de cât, i-am spus „răzvrătitului” că nu are dreptate şi că ignora nişte fapte. Uită că partenerul de viaţă i-a oferit aproape totul. I-a cumpărat casa, maşina, copilul are educaţie, nu s-a dus la curve, munceşte pentru ei toată ziua, când n-au avut ce pune pe masă, s-a prefăcut că nu-i este foame, au văzut Europa, s-au bucurat împreună atâţia ani etc. Poţi să-l acuzi de prostie, dar nu de infidelitate şi neonestitate. Cum poate să ignore faptele ? M-a privit stupid, fără să comenteze. După aceea mi-am dat seama că iubirea îşi avea rolul ei în ecuaţia conflictului, şi era pusă cu majusculă.
Când judecăm un om şi îi acordăm încrederea, cred că ar trebui să ţinem cont de tot ce a făcut omul acela. Dacă ne interesează în mod special, n-avem decât să facem cercetări, şi apoi să deschidem gura. Mă rog, se pare că deschisul gurii, pentru unii e aşa, o necesitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s