De Ce Nu Îmi Pare Rău

Un inginer la o companie privată avea ca temă, echiparea unor cutii metalice cu amorizoare de şoc, de un tip mai special. Lucrarea era pentru afară. A dat un search pe net şi a găsit două oferte – una germană şi cealaltă a unui institut din România. În pagina românească spunea că amortizorul cu pricină a fost premiat în 1999 la Geneva, şi a reprezentat efortul unor ani de muncă din partea unei echipe de cercetători, în frunte cu profesorul Xulescu.
Soră-mea, cum e o fire mai patriotică, şi cum pe vremuri lucrase şi ea într-un institut similar, i-a dat pe nemţi la o parte şi i-a sunat pe românaşi. A vorbit cu ei şi i-a chemat la sediul firmei, să-şi prezinte oferta.
După două zile, s-au prezentat doi tipi, unul pe la 68 de ani, iar celalat pe la 50. Primul era profesorul, iar celălalt era asistentul.
Le-a povestit despre ce e vorba, caracteristicile aparatului respectiv şi ce are nevoie. Se aştepta ca aceştia să scoată „obectu'” pe masă şi să zică „costa atât”, cum era firesc şi cum văzuse în oferta nemţilor de pe net.
Ce credeţi că s-a întâmplat ? Profesorul – „Ştiţi, noi avem un prototip; nu e încă lansat în producţia de serie”. Fac o paranteză – produsul respectiv e de mărimea unei cutii de Diazepam şi conţine două pistoane şi un arc. Răspunsul lor: „Completaţi-ne dumneavoastră o cerere pentru temă de cercetare, în care să specificaţi toate caracteristicile aparatului, eventual ne puneţi la dispoziţie şi aparatul (20.000 $), după care noi vom lansa tema. Pentru lansare ne trebuie cam trei luni, şi după ce vom finaliza cercetarea, ne mai ia încă două să executăm produsul. Costurile s-ar ridica cam la 15.000 de euro.”. Soră-mea a rămas masca ! Chiar şi-a găsit cu greu cuvintele, nu emoţionată de profunzimea discursului, ci de imbecilitatea protagoniştilor. În cele din urmă le-a sugerat elegant ca se va gândi la propunerea lor, dar i se pare cam mult, că după 11 ani produsul să nu fie lansat în producţia de serie. Şi că a mai găsit o ofertă, din Germania, în care apare o listă cu 100 de dimensiuni, de la 1 euro, la 50 euro bucată. Iar livrarea se face în maxim 7 zile.
Cam asta a fost povestea ei.

Şi să vă spun şi povestea mea. Protagoniştii, nu erau chiar imbecili, pentru că dacă ar fi fost, bunicuţul de 70 de ani, ar fi fost demult la pensie. Ştiţi câţi bani au păpat institutele de cercetări româneşti în ultimii 20 de ani, fără să scoată aproape niciun produs de serie, sau să se vadă vreun rod al muncii creatoare ? Cred că sute de miliarde de Euro. De ce ? Pentru că imediat după ’90 crema cercetării româneşti a făcut scandal, că… „moare cercetarea !”. S-a dat legea prin care an de an s-au alocat fonduri grase, şi aşa s-a „salvat cercetarea”. Toţi puturoşii, pupincuriştii şi neamurile politicienilor s-au aciuiat în fel şi fel de institute, şi-au tras SRL-uri căpuşa, au făcut rost de proiecte fictive şi s-au pus pe tocat banii statului.

Vedeţi, de-asta nu-mi pare rău pentru ce-o să ne aştepte în viitorul apropiat. Unii chiar o merită ! Şi am vaga bănuială, că nu sunt foarte puţini.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s